December 15, 2018

Cupa Costi Herold, Ediția a 19-a! Competiție polisportivă în Municipiul Moreni

Anul 2012. Are loc ultima ediţie a competiţiilor sportive dedicate lui Constantin Herold – cel mai mare polisportiv al României, născut şi crescut la Moreni. A performat atât ca antrenor, cât și ca sportiv în fotbal, handbal, tenis de masă, tenis de câmp, atletism, volei, baschet, tir, schi, canotaj, polo, rugbi, scrimă și gimnastică.
Începând cu acest an, municipalitatea morenară a preluat organizarea competiţiei polisportive ,,Cupa Costi Herold”, ajunsă la cea de a XIX-a ediţie.
Astfel, în perioada 16 – 19 octombrie 2018, municipiul Moreni va fi gazda unor întreceri sportive de clasă la handbal, fotbal şi tenis de masă. La handbal vor participa echipele CSS Târgoviște, CSS Ploiești, GSIP Moreni, CS Brazi, la fotbal echipele Școlilor Gimnaziale nr. 1, 3 și 4 Moreni, iar la tenis de masă competitori ai școlilor din localitate.
Pentru a marca și pentru a promova mai mult personalitățile locale, valorile și performerii care au dus cu mândrie numele localității noastre, în perioada desfășurării competițiilor va fi amplasat primul panou de informare culturală din Moreni: Costi Herold – cel mai mare polisportiv al României.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*