August 4, 2021

“Unitatea de credință și de neam în contextul unei lumi globalizate”, simpozion internațional UVT și CJD

Astăzi, 29 mai 2018, Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște a găzduit simpozionul internațional cu tema „Unitatea de credință și de neam în contextul unei lumi globalizate”, eveniment organizat de Universitatea Valahia din Târgoviște, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.
Participant la această manifestare, Daniel Comănescu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, le-a transmis felicitările sale organizatorilor și i-a asigurat pe toți cei prezenți de întreg sprijinul său și al instituției pe care o reprezintă – pentru viitoare activități de acest fel.
La eveniment au mai fost prezenți: IPS prof. dr. Nifon Mihăiță, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, conf. dr. Călin Oros, Rectorul Universității Valahia din Târgoviște, Constantin Pehoiu, președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște, pr. prof. dr. Viorel Ioniță, Monica Ilie, viceprimar al Municipiului Târgoviște, Sorin Ion, Inspector General – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, studenți ai facultăților de teologie din întreaga țară.
Simpozionul se desfășoară pe parcursul a două zile, și anume 29 și 30 mai 2018

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*