July 31, 2021

Negrescu: România şi Croaţia vor promova împreună Strategia UE pe Regiunea Dunării pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE

România şi Croaţia vor promova împreună Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a afirmat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o, luni, la Zagreb, în Republica Croaţia.

Potrivit unui comunicat al MAE remis AGERPRES, vizita efectuată de ministrul român a inclus întrevederi cu Andreja Metelko-Zgombic, secretar de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Croaţia, Miro Kovac, preşedintele Comitetului de Politică Externă al Parlamentului Republicii Croaţia, şi cu Davor Ivo Stier, vicepreşedinte al Comitetului de Afaceri Europene din Parlamentul Croaţiei.

Sursa citată precizează că în cadrul consultărilor, Negrescu le-a prezentat partenerilor aspecte ale procesului de pregătire privind preluarea de către România, la 1 ianuarie 2019, a Preşedinţiei Consiliului UE, fiind subliniată necesitatea aprofundării coordonării în domeniul afacerilor europene, inclusiv din perspectiva apartenenţei celor două state la Trio-ul de Preşedinţii ale Consiliului UE: România – Finlanda – Croaţia.

Discuţiile au reliefat şi importanţa Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării în consolidarea cooperării, prin identificarea de proiecte concrete care să acţioneze în sprijinul comunităţilor locale din ambele ţări.

“Ne aflăm într-un context favorabil pentru ambele state, având în vedere exercitarea, la interval de un an, a Preşedinţiei Consiliului UE şi a Preşedinţiei Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării. Realizarea unui dialog aprofundat cu partenerii croaţi în domeniul afacerilor europene poate contribui la reuşita mandatelor pe care ţările noastre le vor exercita, dar mai ales la întărirea vocilor României şi Croaţiei în calitate de promotori ai unei Europe coezive, care funcţionează în interesul cetăţenilor săi”, a declarat Victor Negrescu, citat în comunicat.

sursa stiripesurse.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*