August 4, 2021

Poliția Dâmbovița! Mese rotunde pentru prevenirea violenței în familie, la Vișina și Corbii Mari

Polițiștii de la prevenire, sprijiniți de efective de la Posturile de Poliție Vișina și Corbii Mari, au organizat două mese rotunde pentru prevenirea violenței domestice.

La activități au participat funcționari publici din cadrul Primăriilor Vișina și Corbii Mari, preoți și specialiști din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița.

Scopul acțiunilor a constat în identificarea principalelor probleme din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copiilor, femeilor și persoanelor vârstnice, sensibilizarea comunităţii cu privire la protejarea şi apărarea drepturilor acestora, a valorilor familiale, dar şi identificarea celor mai potrivite metode pentru a preveni violența în familie.

Au fost discutate cu precădere subiecte privind formele de violenţă, cauzele, efectele, modalităţile de semnalare și rolul instituţiilor implicate în soluţionarea cazurilor de violenţă intrafamilială.

De asemenea, polițiștii Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița au susținut o sesiune de informare pentru prevenirea infracțiunilor de corupție și cele asimilate acestora.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*