August 4, 2021

Află programul! Muzeele dâmbovițene deschise în perioada minivacanței 15 – 19 august

Minivacanța de Sfânta Maria reprezintă un prilej deosebit pentru dâmboviţenii şi turiştii care doresc să afle informaţii importante despre istoria vechii Cetăţi de Scaun. Pentru ei sau pentru cei care doresc să petreacă aceste zile într-un mod aparte, muzeele dâmboviţene sunt deschise pentru vizitare.

Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă că în intervalul 15 – 19 august 2018, muzeele componente funcţionează după urmatorul program:

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte
Deschis între orele între 09.00 – 18.30, ultimul vizitator intră la ora 18.00;

Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti
Deschis între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni
Deschis între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic
Deschis între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

Muzeul de Istorie
Deschis între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

Muzeul de Artă
Deschis între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

Muzeul „Vasile Blendea”
Deschis între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”
Deschisă între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”
Deschisă între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30;

Peştera Ialomiţei
Deschisă, între orele între 09.00 – 19.00, ultimul vizitator intră la ora 18.00;

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi
Deschis, între orele între 09.00 – 17.00, ultimul vizitator intră la ora 16.30.

sursa foto http://www.muzee-dambovitene.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*