December 14, 2018

Studenții Universității Valahia Târgoviște, întâlnire cu Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Studenții Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște au participat, la o întâlnire cu președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România,

Studenții Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște au participat, la o întâlnire cu președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, președintele Filialei Dâmbovița, George Coandă și directorul editorial al publicației „Certitudinea”, Miron Manega.

Decanul Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, conf. univ. dr. Tomiță Ciulei, la propunerea domnului George Coandă, s-a implicat în organizarea acestei întâlniri și a declarat că i-a surâs ideea din mai multe perspective: „din dorința de a pune față în față studenții de la Științe Politice și cei de la Jurnalism cu profesioniștii din presă și, pe de altă parte, de a-i pune pe ei în fața posibilelor întrebări care vor veni din partea studenților, pentru că sunt convins că au nelămuriri legate de asociațiile profesionale din România, plecând de la organizare, structură, scopuri, și nu în ultimul rând, vorbind cu studenții de la Științe Politice, anul I, cum facem ca la un moment dat să avem în România o presă liberă și echidistantă”.

Domnul George Coandă a dorit să sublinieze faptul că este un privilegiu pentru studenții universității să poată dialoga cu personalități ale presei românești. De asemenea, acesta nu a uitat să menționeze colegii de breaslă prezenți la întâlnire: Constantin Năstase, Mircea Niță, Alexandru Gegiu, George Safta, Virgil Voinescu, Andrei Vasiliu, Manina Leașu și a salutat prezența consilierului eparhial pr. dr. Marian Puiescu.

Vizita președintelui UZPR a fost primită cu interes de către studenții facultății. Acesta a declarat că la Târgoviște se simte ca acasă, unul din motive fiind faptul că filiala UZPR Dâmbovița este una puternică, cu peste 50 de membri. În continuare, Doru Dinu Glăvan, a vorbit despre rolul și importanța Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care va sărbători Centenarul pe 11 ianuarie 2019. Referitor la presa românească, a declarat că aceasta nu este cea mai proastă din lume, peste tot este o chestiune controversată, iar noi avem jurnaliști excepționali pe care trebuie să știm să-i descoperim.

În încheiere,  Miron Manega a vorbit despre Mihai Eminescu, un om de o mare complexitate, reper fundamental al presei românești, sociolog, antropolog, politolog.

Tot marți, la ora 14.00, în Amfiteatrul ICSTM, a avut loc spectacolul „ÎNCĂ MAI RÂDEM…”. Teatrul NOSTRUM, înființat acum patru ani sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a pus în scenă mai multe piese de teatru comice: „Teo și Scara” –autor Nicolae Vasile, „Justiție”, „Dl. Goe”, „Five o’clock” – I. L. Caragiale, Momente Comice – Cristan Fofircă.

Piesele lui Caragiale sunt comedii de succes și au păstrat un umor la fel de proaspăt și în zilele noastre. Pe scena amfiteatrului au interpretat: Mariana Anghel, George Vlaicu, Ion Lorinczi, Viorel Speteanu, Domnica Iosu, Mihaela Refca, Elena Armenescu.  De la o scenă la alta, aceștia au fost excepționali în capacitatea lor de a stârni râsul. Cei mai încântați au fost studenții care au asistat la scene distractive, originale, pline de umor de calitate și de bun simț.

, președintele Filialei Dâmbovița, George Coandă și directorul editorial al publicației „Certitudinea”, Miron Manega.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*