December 15, 2019

Primăria Târgoviște, (încă) un contract semnat! Reabilitare și extindere Creșa Nr.16

Un nou contract de execuție de lucrări a fost semnat de către Primăria Târgoviște.

Astfel, în cadrul proiectului cu titlul „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Cresa nr. 16” se va realiza atât reabilitarea totală a corpului existent de clădire, cât și construirea unei extinderi, clădire nouă, formată din două corpuri, cu regim de înălţime P, respectiv P+1 E, deservînd fiecare câte 30 de copii, beneficiind de acces separat din exterior, vestiare filtru, spaţiu de joacă multifuncţional şi loc de luat masa, grupuri sanitare și câte două încăperi de dormit, câte una pentru fiecare grupă de 15 copii.

Valoarea contractului de lucrări este de 4.229.883,91 (fără T.V.A.), finanțarea investiției este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar lucrările vor debuta în cel mult 10 zile.

Este al șaselea proiect de modernizare a infrastructurii educaționale, demarat de către administrația locală târgovișteană, de la începutul acestui an.

Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*