December 7, 2019

ANAF – Operațiunea Tomis! 61 de sancțiuni contravenționale în prima lună

În prima lună de la declanșarea operațiunii Tomis (25 ianuarie – 25 februarie a.c.), în cadrul controalelor operative efectuate la 136 contribuabili, inspectorii ANAF au aplicat 61 de sancţiuni contravenţionale (amenzi și confiscări), în valoare de peste 1,6 milioane lei. Principalele categorii de bunuri confiscate sunt îmbrăcăminte, încălțăminte și materiale textile.

Deși numărul operațiunilor vamale în portul Constanța a scăzut cu 43%, se constată o dublare a bazelor de impozitare din punct de vedere valoric, în luna de referință.

În scopul intensificării activității de prevenire și combatere a evaziunii fiscale şi fraudelor vamale, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, cu sprijinul Direcției Generale a Vămilor, desfășoară acțiuni de monitorizare şi control care vizează operațiunile de import și achiziții intracomunitare efectuate prin portul Constanța, atât prin Biroul Vamal Constanța Nord cât și prin Biroul Vamal Constanța Sud  Agigea, acțiune denumită generic ”Tomis”. Acțiunea presupune verificarea societăților care efectuează operațiuni de import și achiziții intracomunitare precum și a tranzacțiilor ulterioare importului, respectiv livrare/utilizare/consum pe teritoriul național și/sau livrare intracomunitară ori export.

Acțiunile de monitorizare și control vor continua în perioada următoare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*