June 20, 2019

Cătălin Olteanu, purtător de cuvânt PRO România Dâmbovița: “Corina Crețu, figura emblematică a socialiștilor europeni!”

Comentarii pe marginea desfășurării lucrărilor Congresului Partidului Socialiștilor Europeni, la Madrid – Spania ! Aceasta a fost tema principală a conferinței de presă organizată în sediul PRO România Dâmbovița, la Târgoviște, comisarul european Corina Crețu (numărul 2 pe lista PRO România pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, după Victor Ponta) fiind considerată o figură emblematică a socialiștilor europeni.

Corina Crețu s-a impus drept o figură emblematică a socialiștilor europeni ! Pe tot parcursul celor 2 zile de Congres, comisarul european a fost în prim – plan, alături de Frans Timmermans, Serghei Stanishev – președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Udo Bullmann – președintele gruoului S&D din Parlamentul European, și ceilalți lideri ai formațiunilor politice din PES. A avut discurs în ziua principală a Congresului, cea de sâmbătă, despre importanța politicii de coeziune, iar la finalul Congresului s-a aflat pe scenă alături de liderii PES din Europa. În antiteză, l-am avut și pe Liviu Dragnea, care și-a reconfirmat statutul de paria al Europei civilizate, personaj marginalizat în propria familie politică. Cu un discurs dublu, după ce a activat toată propaganda și toți lătrătorii împotriva Comisiei Europene, împotriva lui Frans Timmermans însuși, după ce a pozat în cocoșul suprem și rebel, domnul Dragnea s-a dus umil la Madrid și a plecat capul. Din păcate, postura lui este dezolantă, atât pentru stânga românească, una dintre cele mai puternice din Europa, cât și pentru România“, a declarat Cătălin Olteanu – purtător de cuvânt PRO România Dâmbovița.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*