August 23, 2019

DGASPC Dâmboviţa! Expoziţie de mărţişoare în Piaţa Tricolorului din Târgovişte

Ca în fiecare an, reprezentanții  Complexului de Servicii Sociale „Floare de Colţ” Târgovişte,  Centrului de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Gura Ocniței și Centrului de Servicii Comunitare „Floarea Speranței” Pucioasa, vă invită să vizitați standul amenajat în cadrul Târgului de cadouri și mărțișoare, organizat în această perioadă în Piața Tricolorului din Târgoviște.

Mărțișoarele, felicitările și obiectele expuse sunt confecționate de beneficiarii centrelor, sprijiniți de salariați. Prin participarea la aceste activități, în cadrul atelierelor ocupaționale, copiii/tinerii cu măsură de protecție specială și adulții cu dizabilități își îmbunătățesc abilitățile, competențele, încrederea în sine, spiritul creativ. De asemenea, beneficiarii sunt conștientizați asupra valorilor tradiționale şi sunt încurajați să practice meșteșuguri care pot fi generatoare de venit.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița vă invită să vizitați standul, iar dacă doriți, puteți achiziționa mărțișoare cu valoare sentimentală, pentru a le oferi celor dragi.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*