April 26, 2019

Târgoviștea (Re) Unită, în Durere Nemărginită! Mii de oameni l-au condus pe ultimul drum pe COSTEL PREDA

Nemărginita durere într-o zi blândă de început de primăvară, la Târgoviște! Doar clopotele bătând îndelung și vocile divine ale corului bisericesc, împreună cu slujba arhierească, de la Mitropolia Târgoviștei, anunțau o trecere a Styx – ului pentru un OM care a reprezentat enorm pentru o comunitate reunită în momente grele. În jurul unui chip împietrit, altădată generator de optimism și speranța, mii de oameni cutremurați de durere. Durerea pierderii unui semen pentru care refuzul vreunui sprijin a însemnat un neologism de neluat în calcul.

“Uitați-vă câtă lume a venit, de la toate partidele și din toate categoriile sociale. De la subalterni până la oameni ai legii și servicii secrete. Politicieni, preoți, profesori, sportivi, învățători, prefecți, polițiști, sindicaliști ori educatori sau simpli oameni de rând, cu toții au ținut să fie alături de o familie prăbușită de durere, urmare a pierderii unui prieten drag, familist convins și cu credință de nezdruncinat în Dumnezeu. Cu toții l-am condus pe ultimul drum cu regretul că ne-a părăsit mult prea devreme, când mai avea atâtea de făcut, mai avea atâtea de dăruit comunității și când mai avea atâtea de oferit familiei iubitoare și semenilor. Cuvintele aproape că nu-și mai au rostul, dar suntem împietriți de durere și încercăm cu greu să facem față nedreptății. Se spune că Dumnezeu și-i ia alături pe oamenii buni, iar Costel Preda, fără îndoială, a fost unul dintre ei”, ne-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, unul dintre apropiații celui care a fost, ani la rândul, directorul Direcției Silvice Dâmbovița, Costel Preda, un OM de pus la rană.

Drum lin printre stele, OM Bun! Dumnezeu să te odihnească în pace!

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*