July 20, 2019

Exclusiv! Ionuț Săvoiu, Back In Business! Află cine va fi noul administrator public al județului Dâmbovița

Fostul deputat și Vicepreședinte PSD Dâmbovița, ex – Viceliderul Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților și președintele Comisiei de IT, Ionuț Săvoiu, se întoarce în zona de Business, urmând să renunțe la calitatea de administrator public al județului și să rămână departe de “lumea dezlănțuită” a politicii dâmbovițene. Potrivit unor surse, Ionuț Săvoiu a fost nemulțumit de statutul (dobândit în urma unui concurs câștigat en – fanfare!) de administrator public al județului fără atribuții, zona de implicare în multiplele probleme administrative județene find, în aceste condiții, extrem de redusă, dar cu rezultate peste așteptări, Ionuț Săvoiu fiind considerat un profesionist.

Astfel încât, în contextul războiului civil dintre tabăra Plumb și tabăra Țuțuianu, Ionuț Săvoiu pare să abordeze o atitudine neutră, fără partizanate extreme, preferând o revenire în zona afacerilor.

Voi fi director de business development al unui consorțiu danez, unde mă voi ocupa de internaționalizarea și dezvoltarea afacerilor. Voi acorda tot concursul meu celui care mă va urma în funcție și voi fi deschis oricărei solicitări de sprijin pentru dezvoltarea județului. Sunt multe lucruri la care am contribuit, multe proiecte la care am lucrat și sunt convins că noua echipă managerială de la Consiliul Județean Dâmbovița va duce la bun sfârșit toate angajamentele asumate în Programul Dâmbovița 2025“, ne-a mărturisit Ionuț Săvoiu.

Potrivit unor surse, viitorul administrator public al județului Dâmbovița va fi Carmen Igescu, actual director în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, fostul director economic al Consiliului Județean Dâmbovița, un tehnocrat extrem de apreciat în zona administrativă și politică, deopotrivă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*