March 27, 2019

Arhiepiscopia Târgoviștei! Activități educationale, în baza parteneriatului Biserică – Școală

În baza parteneriatelor dintre Biserică și Școală, în apropierea Zilei Internaționale a Femeii, în perioada 4-8 martie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în Arhiepiscopia Târgoviștei s-au desfășurat mai multe activități educaționale.

Astfel, Pr. Ovidiu Adrian Gîmbă, de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” din Geangoeşti, a coordonat, împreună cu doamna Irina Mariana Gîmbă, o activitate educațional-catehetică la Şcoala Generală Râncaciov ce a constat în organizarea unor ateliere de lucru manual cu elevii claselor a VII-a şi a VIII-a, care au confecţionat felicitări, în tehnica quilling, aplicate pe hârtie magnetică, pentru ziua de 8 martie. Felicitările confecţionate fiind apoi oferite mamelor lor de către elevi.

La Parohia Voinești II, s-a desfășurat activitatea, intitulată “Zâmbete pentru mama“, sub coordonarea Pr. prof. Constantin-Valentin Bugiulescu și a Pr. Florian Solomon. Ea a constat din realizarea de felicitări și recitarea unor cântece și poezii specific acestei perioade. La final, elevii au împărțit felicitările confecționate și flori tuturor profesoarelor, învățătoarelor și educatoarelor, în semn de apreciere și de recunoștință pentru tot efortul depus în școală de formare a noi caractere și de împărtășire a valorilor creștine. Tot în cadrul acestei activități au fost ajutați, cu diferite sume de bani și mai mulți elevi în dificultate.

La Parohia Izvoare, s-a desfășurat activitatea educațional-religioasă, intitulată “Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor“. Cu acest prilej Pr. Andrei Nedelea le-a vorbit elevilor despre viața Maicii Domnului, despre sărbătorile închinate Sfintei Fecioare Maria, despre rugăciune și despre post. Apoi, copiii, coordonați de către doamna învățătoare Bold Elena au realizat desene și colaje cu aceeași temă. Activitatea noastră s-a încheiat cu oferirea de mici daruri elevilor, constând din dulciuri, fructe și cruciulițe.

La Parohia Ocniţa I, s-a desfăşurat activitatea educațională intitulată ,,Sfinții 40 de Mucenici – tradiții sfinte“, la care au participat elevii clasei a Vl-a din cadrul Şcolii Ocnița, coordonați de către Prof. Petruța Lambru, directorul școlii, Prof. Alina Nisipeanu și Pr. Silviu-Marius Sima. Activitatea a avut ca scop evidențierea credinței mărturisitoare a Sfinților Mucenici prin prezentarea martiriului lor, precum si reliefarea cinstirii care li se acordă și prin intermediul obiceiului culinar bine cunoscut. De aceea, elevii au pregătit mucenici, după o rețetă tradițională, specifică localității Ocnița.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*