July 20, 2019

ISU Basarab I Dâmboviţa! Află rezultatele concursului Cel Mai Puternic Pompier

Astăzi – 12 aprilie, la Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu s-a desfăşurat faza pe inspectorat a competiției “Cel Mai Puternic Pompier”.

Cei 13 concurenţi înscrişi în concurs au avut de susţinut două probe practice: cu aparat de respirat și fără aparat de respirat.

A fost o competiţie disputată, desfăşurată în spiritul fair-play-ului şi colegialităţii, competitorii fiind încurajaţi de elevii şcolii, care au urmărit cu mare interes şi admiraţie evoluţia pompierilor.

În urma desfăşurării probelor de concurs, rezultatele au fost următoarele:

Categoria sub 35 ani:

  • Locul I – sg.maj. Oncescu Ion – Detaşamentul de pompieri Pucioasa;
  • Locul II –plt.maj. Măruţă Alexandru Ionuţ – Detaşamentul de pompieri Pucioasa;
  • Locul III – plt.maj. Plop Daniel – Detaşamentul de pompieri Titu.

Categoria + 35 ani:

  • Locul I – plt. adj. Plopeanu Ionel – Detaşamentul de pompieri Titu;
  • Locul II – plt.maj. Simion Victor – Detaşamentul de pompieri Moreni;
  • Locul III – plt. maj. Neacşa Gabriel – Detaşamentul de pompieri Găeşti.

Competiția a fost organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa şi Asociația Sportivă a Pompierilor din România (ASPR) sucursala Dâmboviţa, având sprijinul Școlii Gimnaziale „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu, care a pus la dispoziţie locaţia pentru desfăşurarea concursului.

Felicităm toţi participanţii şi organizatorii pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a acestui eveniment, iar celor clasaţi pe podium le urăm succes la faza finală a competiţiei.

Acest concurs are ca obiective: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă şi popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de pompierii militari.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*