September 23, 2019

Europarlamentarul Norica Nicolai, la Târgoviște: “ALDE a decis să nu susțină acest Referendum!”

Europarlamentarul Norică Nicolai, președintele Consiliului Național ALDE și locul 1 pe lista de candidați ALDE la alegerile europarlamentare de duminică, 26 Mai, apreciază că Referendumul convocat de Președintele Klaus Iohannis în aceeași zi cu alegerile pentru Parlamentul European contravine prevederilor constituționale și nu reprezintă altceva decât un pretext pentru campania electorală a șefului statului și a Partidului Național Liberal.

“În buna tradiție românească, cu politicieni destul de miopi și iresponsabili, Referendumul este transformat într-un mijloc de campanie electorală. Niciun Referendum nu a avut vreo finalitate, din 2008 încoace, a fost doar un prilej de dezbateri pentru liderii care încearcă să mute dezbaterea de pe agenda reală pe o agendă mai sensibilă. Întrebările Domnului Președinte sunt de o incoerență pe care nu mi-aș fi putut-o imagina, cel puțin la începutul mandatului domnului Klaus Iohannis. După aceea m-am lămurit! Fie că nu poate, fie că nu vrea, dar este o altă problemă. Sunt 2 întrebări care, într-o rigoare juridică, e greu să le admiți, pentru că sunt 2 decizii ale Curții Constituționale care spun că nu putem admite Referendum pe chestiuni legislative. Ambele întrebări, dar cea de-a 2-a are cel puțin 2 sau chiar 3 întrebări, reclamă modificări de Constituție. Prima contravine art, 75, cealaltă art, 114 din Constituție. Nu cred că este foarte atractiv. De fapt, domnul Președinte, am constatat că vorbește așa, colateral, e mai mult preocupat de campania electorală pentru Referendum, chipurile, dar, de fapt, pentru sprijinul PNL – ului în a obține un scor bun, pentru că îl interesează foarte mult cel de -al 2-lea mandat de președinte. Nu am sentimentul că populația este interesată de Referendum! Este și foarte greu când nu înțelegi să răspunzi ceva logic și cred că va fi invalidat. ALDE a decis să nu susțină acest Referendum !”, a declarat europarlamentarul Norica Nicolai.

În ceea ce privește Organizația Județeană ALDE Dâmbovița, Norica Nicolai a mărturisit că “este o organizație tânără, cu mare potențial de creștere și cred că obține un rezultat bun la alegerile europarlamentare. Îl cunosc foarte bine pe colegul meu, Ionel Petre, știu că este un foarte bun lider și că are capacitatea să construiască în jurul lui o echipă puternică”.

foto antena3.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*