June 19, 2019

Peste 150 de copii participă la Târgul Educațional ,,Handmade with love”

În perioada 10 – 14 iunie 2019, la Școala Specială din Târgoviște, se desfășoară Târgul Educațional ,,Handmade with love”, eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, împreună cu Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă. Proiectul este destinat dezvoltării imaginației si creativității copiilor cu nevoi speciale. Peste 150 de elevi din școlile dâmbovițene au fost încurajați să creeze obiecte handmade pe care să le comercializeze apoi, în cele 5 zile de târg.

Consiliul Județean Dâmbovița și-a asumat obligativitatea asigurării unei mese calde pentru cei 153 de copii, pe perioada celor 5 zile de desfășurare a târgului. De altfel, copiii au primit această masă, în baza contractului de prestări servicii nr. 111/10.06.2019, începând cu prima zi a târgului.

Într-o altă etapă a proiectului „ȘI TU CONTEZI!” – Îmbunătăţirea calităţii serviciilor educaţionale pentru elevii cu dizabilităţi şi CES din judeţul Dâmbovița, prin intervenţii armonizate cu nevoile acestora”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 și derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, în parteneriat cu Școala Gimnazială Specială Târgoviște, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională și Asociația PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, urmează ca un număr de 460 de copii să primească masă timp de 35 de săptămâni. Astfel, 460 de copii, ce fac parte din grupul-țintă al proiectului, vor primi această masă, timp de 5 zile pe săptămână, începând cu luna septembrie a acestui an, odată cu începerea anului școlar 2019 – 2020, în cadrul programului HAS – Help After School.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*