June 19, 2019

VINO LA A PATRA EDIȚIE A HAIDOOK SUMMER FEST! ÎN ACEST AN, SHOW-URILE ECVESTRE SE ÎNTÂLNESC FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ACROBAȚIILE PE BICICLETĂ ÎNTRUN SPECTACOL MAGIC, PLIN DE ADRENALINĂ

21 – 23 iunie 2019, Vârf la In, comuna Runcu, județ Dâmbovița
Spectacol, adrenalină, relaxare, creativitate și mișcare în aer liber. Aceasta este promisiunea noastră
pentru cele 3 zile de Haidook Summer Fest. Te așteptăm în zilele de 21, 22 și 23 iunie în locul
obișnuit: Vârf la In, Comuna Runcu (județul Dâmbovița), la cea de-a patra ediție a festivalului.

Haiducii moderni vor readuce la viață legenda și poveștile cu comori ascunse ale lui Radu Anghel,
pe care le vor transpune în “arena” hipică prin momente intense de dresaj natural cu cai,
demonstrații de artă a călăriei, competiții ecvestre, dresaj artistic și western, Voltije și Djighit, în
timp ce cavalerii pe două roți își vor demonstra măiestria în arta echilibrului, uimindu-ne cu
cascadoriile lor pe dealul de la poalele Leaotei.

Va fi alături de noi pentru a patra oară la rând, Miron Bococi, maramureșean de fel dar stabilit în
Barcelona, astăzi unul dintre cei mai buni dresori de cai din lume. “Vrăjitorul de cai”, cum este
supranumit, vine la Haidook Summer Fest pentru a crea magie ecvestră. Prin tehnici numai de el
știute, Miron își va face caii să danseze, va face câteva demonstrații de dresaj natural și va încânta
publicul cu elemente de acrobații călare – Djighit.
Actorul Denis Ștefan, mare iubitor de cai, cunoscut și pentru cascadoriile călare pe care le face,
vine la Haidook Summer Fest pentru a treia oară și de data aceasta a pregătit un spectacol inedit de
dresaj artistic și dresaj western precum și o demonstrație de Team – Roping, în premieră în
România. Bineînțeles, nu va lipsi nici Uma, calul pe care Denis l-a salvat și îmblânzit cu multă
atenție, răbdare și antrenament.
Supranumit și “magicianul fără șa”, Orban-Barra Gabor este deținătorul a 3 recorduri Guinness
World (dintre care 2 obținute în aceeași zi), de 4 ori Campion Național și de 3 ori Vice Campion
Național. Mânuiește bicicleta ca nimeni altul iar la ediția din acest an a Haidook Summer Fest vine
ca invitat special din partea Școlii BateSaua, pentru a încânta publicul cu un spectacol unic de
acrobații pe bicicletă.

Școala BateSaua vine la Haidook Summer Fest să ne încânte cu demonstrații și ateliere de voltije
călare pentru copii – acrobații călare ce includ gimnastică și dans pe cal, cu demonstrații de
inițiere în știința și tehnica pedalatului, elemente de slow biking și cu ateliere despre Școala
Echilibrului total, fizic și mental.
Prima zi a evenimentului Haidook Summer Fest, 21 iunie 2019, va fi dedicată pasionaților și
practicanților de călărie care își vor demonstra abilitătile în prima etapă a concursului de Working
Equitation – o disciplină ecvestră care începe să câștige o popularitate din ce în ce mai mare în
rândul copiilor pasionați de călărie din România. Această primă zi a concursului se va axa pe
disciplina dresajului. În plus, cei prezenți vor asista la o serie de antrenamente ale artiștilor care vor
performa în arenă în zilele de sambătă și duminică – amintim aici: Miron Bococi, Denis Ștefan,
Școala Bate Șaua.

Zilele de weekend, 22 și 23 iunie 2019, sunt zilele principale ale festivalului când îi vom vedea pe
maeștrii momentului în acțiune: Miron Bococi și Denis Ștefan. Ei ne vor delecta cu eleganța
dansului ecvestru, cu elemente de dresaj natural, artistic și western și în același timp ne vor ține cu
sufletul la gură cu acrobații și cascadorii călare marca Masters of Djighit. Spectatorii vor
descoperi astfel această disciplina, Djighit-ul – acrobații ecvestre inspirate din tehnica mongolă de
călărie, păstrate de pe vremea lui Genghis Khan.

Iar aici avem o surpriză în plus: caii blonzi din rasa Haflinger numiți și “blondele de la Potcoava”
pregătesc un spectacol inedit de agilitate și acrobații ecvestre.
Școala Bate Șaua va intra în scenă cu demonstrații de Voltije, gimnastică pe spinarea calului aflat
în mișcare la lonjă, iar în dimineața zilei de duminică Orban Barra Gabor ne va încânta cu un
spectacol de cascadorii pe bicicletă plin de adrenalină, care ne va ține cu sufletul la gură.

Concursul de Working Equitation va continua cu ultimele 2 probe pe parcursul zilelor de
weekend, ziua de duminică marcând finalul competiției și premierea participanților.
În fiecare zi a festivalului vom avea parte de lenevit pe baloți de paie, ateliere pentru copii – iar aici
enumerăm pictură pe ceramică, pictură pe lemn, atelier de olărit, atelier de lasou, atelier de slow
biking și jaloane, atelier de inițiere în știința și tehnica pedalatului, jocuri și concursuri de treasure
hunt și multe altele.. Bineînțeles, nu vor lipsi nici ceaunele cu mâncare aburindă și băuturile reci.
Festivalul este dedicat atât iubitorilor de cai și biciclete, familiilor cu copii cât și tuturor celor aflați
în căutare de activități în natură. Te așteptăm să petrecem împreună primul weekend prelungit din
vacanța de vară.
Noutăți despre eveniment găsești aici:
 site-ul oficial al festivalului: http://haidook.ro/
 pagina de Facebook https://www.facebook.com/Haidook/
 în evenimentul de pe Facebook https://www.facebook.com/events/647878125728784/
Organizatori, parteneri si sponsori:
Organizator: Asociația Ride Wild Carpathia
Cu sprijinul:
Primăria și Consiliul Local Runcu
Consiliul Județean Dâmbovița
FRTE – Federația Română de Turism Ecvestru
Sponsori:
Heidelberg Cement Romania
Standard Business Legal&Tax
Partener ospitalitate:
Potcoava Mountain Hideaway
Parteneri:
Scoala Bate Saua
Veloteca
Art & Craft
Produse Moldovenesti
Chateau Vartely
Parteneri media:
National Geographic Romania
Radio Romania Antena Satelor
Florina Badea
Romanian Journeys
Travel with a Smile
Turism Market
Țărăncuța Urbană

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*