December 6, 2020

În perioada 11-12 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat activitățile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În weekend, polițiștii din Dâmbovița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite în teren, polițiștii au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale și au reținut 28 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

 

În perioada 11-12 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat activitățile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

Pe parcursul celor două zile, polițiștii au intervenit la 89 de evenimente, dintre care 68 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 59 de infracțiuni, dintre care 33 contra persoanei și 16 contra patrimoniului.

 

În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 612 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 162.330 de lei.

 

Pe linie de circulație rutieră, polițiștii au constatat 7 infracțiuni, au reținut 28 de permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*