September 20, 2020

Lansare candidatură! Deputatul PSD, Corneliu Ștefan! Suntem mulți, suntem puternici și vom învinge!

Deputatul PSD, Corneliu Ștefan, ex președinte executiv PSD Dâmbovița, și-a lansat candidatura la șefia Organizației Județene în perspectiva desfășurării Conferinței Județene Extraordinare de Alegeri la nivelul PSD Dâmbovița, alegeri care vor avea loc duminică, 19 ianuarie.

Parlamentarul social democrat se bazează în demersul său pe o echipă puternică, formată din lideri cu greutate în administrații publice locale sau la nivelul politicii naționale, precum senatorul Titus Corlățean – Vicepreședintele Senatului, deputatul Marian Țachianu, primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, primarul Municipiului Moreni, Constantin Dinu, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, Sache Neculaescu – președintele Organizației de Seniori, ex deputatul Radu Popa, viceprimarul Târgoviștei, Cătălin Rădulescu, primarii din orașele Pucioasa și Fieni, primarii comunelor Voinești, Gura Ocniței, Moroieni, Mănești, Șotânga, Conțești, Cândești etc

PSD Dâmbovița există și este o forță! Am dovedit-o în seara în care, alaturi de colegi parlamentari, primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, am luat “taurul de coarne” să restabilim democrația, echilibrul, conduita, comunicarea, spiritul de echipă în organizația noastră. Mulțumesc pentru încrederea cu care au sprijinit acest demers, lui Titus Corlatean – vicepreședinte al Senatului României, lui Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Targoviste și tuturor colegilor din organizație. Am hotărât să candidez pentru funcția de președinte al PSD Dâmbovița, nu pentru a ocupa o poziție înaltă, nu pentru a-mi satisface un orgoliu, ci din dorința de a reda acestei formațiuni mândria, forța, credibilitatea, munca în echipă, spiritul de conlucrare, de colegialitate, pentru a repune partidul în slujba acestui județ, a cetățenilor care trăiesc în Dâmbovița. Suntem mulți, suntem puternici și vom învinge!”, a mărturisit deputatul Corneliu Ștefan – candidat la președinția PSD Dâmbovița.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*