July 14, 2020

Ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor studenților care doresc să lucreze ȋn Germania pe perioada vacanței de vară

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).

Menționăm că pot aplica studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.

Studenții care au domiciliul sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Dâmbovița, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița – Valentina Soare, tel. nr.0732100377, str. Tudor Vladimirescu, nr 1A, localitatea Târgoviște, în vederea înregistrării aplicațiilor.

Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 13.01.2020 – 14.02.2020, ȋn intervalul luni – joi, orele 10.00 – 15.30 și vineri, orele 10.00 – 13.00.

Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0732100377, sau se găsesc pe site-ul www.anofm.ro>AJOFM Dâmbovița :Comunicare>Materiale informative.

 

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*