December 3, 2020

În data de 13 ianuarie, polițiștii din Dâmbovița au intervenit la 32 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, polițiștii au aplicat 300 de sancţiuni contravenţionale, au constatat 38 de infracțiuni, iar pentru neregulile descoperite în trafic au reținut 14 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

La data de 13 ianuarie a.c., 267 de poliţişti au acționat, la nivelul județului, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 4 acțiuni punctuale și s-a intervenit la 32 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

 

În urma activităților din teren, au fost constatate 38 de infracţiuni, dintre care 17 contra persoanei, 11 contra patrimoniului și 3 la regimul rutier.

 

Totodată, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 300 de sancţiuni contravenţionale, iar pentru neregulile descoperite în trafic au reținut 14 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

 

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

 

Exemplu:

 

Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au depistat, pe raza localității, un bărbat de 32 de ani, din Izvoarele, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Pe numele acestuai, polițiștii au întocmit un dosar penal.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*