April 7, 2020

Mesajul Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, de Ziua Culturii Naționale

Sunt puține momentele în care fiecare dintre noi, românii, ne gândim, în același timp, la ceea ce ne leagă. Ziua Culturii Naționale, pe care o sărbătorim astăzi, are această putere – de a aminti că ne tragem rădăcinile din același izvor cultural și că, hrănindu-ne mintea și sufletul cu bogația culturală creată de scriitorii, poeții, compozitorii, pictorii și sculptorii români, nu ne vom uita pe noi înșine în drumul nostru prin istoria lumii.

Cred că este important să fim împreună în asemenea clipe și cred că fiecare apreciere, prețuire, dovadă de respect și recunoștință aduse culturii române nu fac altceva decât să ne unească mai mult, ca popor, prin ceea ce avem comun.

Sunt mulți români care, de-a lungul timpului, s-au străduit și au și reușit ca, prin munca, talentul și pasiunea lor, să facă din România o resursă culturală importantă.

Unul dintre acești oameni a fost și marele poet român Mihai Eminescu, un reper național extrem de valoros în mediul literar, cu a cărui operă ne mândrim cu toții. Sunt convins că mulți români se vor gândi astăzi și la Mihai Eminescu pentru că, în mare parte, celebrarea Zilei Culturii Naționale pe 15 ianuarie i se datorează, el fiind născut la această dată, acum mai bine de un secol și jumătate.

Astăzi, Ziua Culturii Naționale a ajuns la cea de-a 10 ediție și cred că ar trebui ca, măcar pentru câteva clipe, să lăsăm preocupările zilnice deoparte și să ne gândim, cu drag, la toate valorile acestei țări. Pentru că sunt foarte multe. Cultura română înseamnă literatură, istorie, artă, valori materiale și spirituale și nu doar atât.

Avem nenumărate lucruri frumoase în această țară pe care le putem admira și, făcând asta, ne vom bucura mintea și sufletul.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*