November 30, 2020

Ministrul Marcel Boloș a organizat consultări privind descentralizarea la nivelul regiunilor cu reprezentanții autorităților centrale, locale și ai Comisiei Europene

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a organizat o reuniune de lucru privind mecanismul instituțional propus de MFE pentru atragerea fondurilor europene în perioada de programare 2021-2027 și elaborarea strategiilor urbane și regionale. Întâlnirea a fost necesară pentru ca structurile relevante să își exprime opiniile privind arhitectura Programelor Operaționale și sistemul de gestionare a fondurilor europene propuse de MFE pentru perioada 2021-2027, în special în ceea ce privește decizia de descentralizare la nivelul regiunilor a Programului Operațional Regional.
Au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Agențiilor de Dezvoltare Regionale, Asociației Municipiilor din România (AMR), Asociației Orașelor din România (AOR) și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).
„Descentralizarea la nivelul regiunilor propusă de noi are la bază principiul apropierii de cetățean, de beneficiar. Proiectele reprezintă motorul implementării Programelor Operaționale, generând absorbția fondurilor europene și având un impact semnificativ în economie”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Reprezentanții autorităților locale (AMR, AOR și UNCJR), precum și cei ai Agențiilor de Dezvoltare Regională au susținut în unanimitate oportunitatea descentralizării la nivelul regiunilor. Argumentele pro descentralizare ale acestora au fost:
● descentralizarea poate oferi un răspuns la provocările reale ale regiunilor, prin reducerea diferențelor între și în interiorul acestora, odată cu stimularea dezvoltării economice durabile, prin valorificarea specificului local/regional în interesul cetăţenilor;
● reducerea lanțului decizional, prin limitarea dispersiei funcțiilor, o mai mare responsabilizare a actorilor implicați, care să asigure un cadru unitar de coordonare, management strategic și operațional în implementarea fondurilor disponibile pentru perioada 2021-2027;
● eficientizarea implementării în ceea ce privește termenele și asumarea deciziilor;
● punerea în practică a principiului Comisiei Europene privind apropierea Politicii de Coeziune de cetățeni, prin implementarea acestei politici de finanțare la nivel regional/local;
● stimularea schimbului de bune practici și transferul de expertiză capitalizat de-a lungul timpului în structurile din teritoriu;
Aceste argumente au fost completate de cele ale Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR):
● experiența acumulată încă din perioada de preaderare privind implementarea fondurilor europene, a programelor gestionate prin management direct sau prin programe guvernamentale;
● structuri solide, cu personal stabil (1.200 persoane angajate la nivelul celor 8 ADR-uri) și o rată de fluctuație redusă, de sub 3%;
● dezvoltarea leadership-ului și asumarea deciziilor în implementarea fondurilor europene;
● alegerea şi prioritizarea nevoilor, printr-o abordare susținută de o coordonare centralizată, unitară şi o bună adaptare a intervenţiilor de finanțare la nevoile şi specificul regional;
● îndeplinirea eficientă a funcțiilor şi sarcinilor aferente, ținând cont de faptul că implementarea fondurilor a avut bază un sistem bazat pe criterii de performanță.
Reprezentanții Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), instituție care gestionează actualul Program Operațional Regional (POR), au agreat faptul că descentralizarea este cea mai bună opțiune pentru dezvoltarea regională, așa cum este susținută și de programul de guvernare.
În același timp, reprezentanții Comisiei Europene au subliniat că CE nu va mai aproba un program dedicat intervențiilor la nivel regional similar POR 2014-2020 (implementat la nivel național), supercentralizat și cu o diversitate de sectoare care exced competența MLPDA și nici crearea unui program de anvergura acestuia, care ridică probleme în implementare.
Totodată, reprezentanții Comisiei Europene și-au exprimat încrederea în abilitățile ADR-urilor de a preîntâmpina întârzierile din actuala perioadă de programare în ceea ce privește elaborarea ghidurilor și evaluarea proiectelor.

Direcția de Comunicare

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*