April 6, 2020

Protocol de colaborare! Primăria Târgoviște – Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița

Primăria Municipiului Târgoviște, reprezentată de Primarul Daniel Cristian Stan, Viceprimarii Monica Ilie și Catalin Rădulescu și City Manager-ul Gabriel Boriga, a semnat un protocol de colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Dâmbovița, reprezentată de Valentin Calcan – Președinte.

“Până acum, Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Dâmbovița nu a jucat rolul pe care trebuia să îl joace pentru comunitate, însă am convingerea că, de acum înainte, lucrurile se vor schimba și un prim pas important îl facem astăzi. Mă bucur că Primăria Târgoviște este prima instituție care intra într-o astfel de colaborare. În principal, acest protocol vizează interesul comun, și anume îmbunătățirea mediului de afaceri local, promovarea comunității de afaceri din Municipiul Târgoviște și atragerea de investiții. Cele 2 entități vor elabora un acord de participare comuna la Târgul de Turism al României, care va avea loc la jumătatea lunii septembrie, astfel încât să dezvoltam cât mai mult acest climat de colaborare, să venim cât mai mult în sprijinul comunității locale, pentru ca investițiile din zona privată reprezintă motorul real al dezvoltării economiei locale și un generator de forță de muncă“, a declarat Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.

“Avem o lege specială după care funcționăm și, prin această lege, putem să încheiem protocoale cu autoritățile locale, astfel încât să ne îndeplinim rolul nostru de a reprezenta mediul de afaceri. Sunt convins că toate companiile și reprezentanții lor au avut și au ușa deschisă aici, la Primăria Târgoviște, dar mai cred că, până la urmă, rolul Camerei de Comerț este acela de a aduna absolut toate doleanțele mediului de afaceri și de a le prezenta în mod organizat și apoi de a le urmări pentru a duce la bun sfârșit cât mai multe dintre ele. Nu ne oprim aici, încercăm să încheiem protocoale și cu alte autorități și instituții publice, totul pentru antreprenorul dâmbovițean, pentru cetățeni și pentru investitorii dâmbovițeni“, a precizat Valentin Calcan – Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultura Dâmbovița.

“Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, și președintele Camerei de Comerț, Valentin Calcan, au semnat un acord de colaborare între cele două instituții. După foarte mult timp, Camera de Comerț ia atitudine, iar executivul Primăriei municipiului Târgoviște este solidar în demersul de a promova mediul de afaceri din oraș, dar și din județ, de a atrage noi investitori și de a derula acțiuni comune, pe diverse segmente. Urmare a semnării acestui protocol, președintele Camerei de Comerț va participa, cu statut de invitat, la ședințele de Consiliu Local, la ședințele de comisii și va formula și susține puncte de vedere în legătură cu proiectele care au impact asupra mediului de afaceri din municipiu. ” a mărturisit Monica Ilie – Viceprimarul Municipiului Târgoviște

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*