April 7, 2020

Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviștei! Iubirea – criteriu și sens al existenței umane!

Judecata vieții omului reprezintă una din temele fundamentale religioase, în toate marile culturi sau religii, deoarece se referă la existența umană, la valorile după care ne ghidăm viața, la finalitatea parcursului nostru, la relația cu semenii și cu Dumnezeu.

Tot ceea ce facem în viață are un rost, ne apropie sau ne îndepărtează de Creator și de aproapele, toate faptele noastre fiind rodul alegerilor noastre. Exprimă acțiunile și voința noastră. Între bine și rău, între întuneric și lumină, între adevăr și minciună, între iubire și indiferență, pendulăm de-a lungul vieții, fiind astfel mai aproape sau mai departe de propria desăvârșire.

În Evanghelia care se citește în bisericile noastre în această duminică, este redată imaginea Judecății de Apoi, în care criteriul fundamental de apreciere al faptelor noastre este numai și numai iubirea. Ori, mai bine zis felul în care ne-am comportat față de aproapele, cu iubire sau cu indiferență, aproapele fiind și măsura relației noastre cu Dumnezeu, pe principiul dacă-L iubești pe Dumnezeu, manifești această iubire față de aproapele, iar dacă ești indiferent față de acesta, nu ai cum să-ți iubești Creatorul!

Astfel, a ajuta pe cel însetat, pe cel flămând, pe cel bolnav, pe cel fără adăpost, ori pe cel care nu are cu ce se îmbrăca, înseamnă a-ți manifesta concret iubirea și bunăvoința, generozitatea, solidaritatea și comuniunea, într-un cuvânt iubirea față de aproapele care rezumă iubirea față de Dumnezeu și o manifestă.

Până la urmă ceea ce ne arată adevărata esență a vieții este iubirea sau lipsa ei. Vom fi judecați numai și numai în funcție de câtă iubire am oferit, ori puteam și trebuia să oferim și nu am făcut-o.

Iubirea este criteriul judecății, de aceea această imagine a Judecății de apoi ne arată că ceea ce ne duce la Dumnezeu sau ne îndepărtează de El este numai iubirea pe care am manifestat-o sau pe care am neglijat-o. Suntem fii și fiice ale iubirii, creați din iubirea Creatorului și destinați a fi iubire, a împărtăși, a aprofunda și a oferi iubire, iar atunci când derapăm de la aceasta, ne trădăm vocația, ajungând să ne înstrăinăm față de noi înșine, față de aproapele și față de Dumnezeu.

Lentila prin care vedem lumea este iubirea, în afara ei, vedem hidos, fals și ireal și nu ajungem acolo unde trebuie, adică ratăm ținta, sensul nostru existențial, iar aceasta reprezintă infernul.

A alege să nu iubești reprezintă infernul, care nu este altceva decât împietrirea în neputința de a iubi, blocarea în propriul eu, exagerarea propriei importanțe și deformarea realității în favoarea unei imagini false și deci idolatre care ne duce viața la eșec.

A iubi și a acționa în consecință este suprema lege a existenței nostre și fundamentul principiilor religioase. În afara iubirii, nimic nu e uman, nimic nu e dumnezeiesc, nimic nu este bun, totul duce la pierzare. Prin urmare, să iubim, să nu uităm să fim buni, generoși și aproape de cei de lângă noi și să împărtășim iubire, din belșug și cu bucurie

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*