November 25, 2020

Inscrierea în învățământul primar 2020 – 2021! Află condițiile de înscriere

Conform Ordinului M.E.C. nr. 3277/17.02.2020 privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021 la data de 4 martie 2020 începe înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, proces care se realizează în două etape, ca și în anii trecuți.

CONDIȚII DE ÎNSCRIERE ÎN CLASA PREGĂTITOARE

Părinții/tutorii legal înstituiți/reprezentanții legali, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2020 inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în clasa pregătitoare.
Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv, pot să își înscrie copiii în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
Situațiile speciale ale copiilor care nu se încadrează în aceste tranșe de vârstă și cererile de amânare a înscrierii în învățământul primar vor fi analizate și soluționate în cadrul Comisiei județene, organizată la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, în interesul educaţional al elevului şi în conformitate cu prevederile legale (pentru aceste cazuri, cererile vor fi depuse la secretariatul ISJ, conform instrucțiunilor transmise deja în unitățile de învățământ preșcolar).

REALIZAREA EVALUĂRII PSIHOSOMATICE A COPIILOR

Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se va efectua sub coordonarea Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița, în perioada 26 februarie – 20 martie 2020, cu precădere la sediile grădinițelor de copii, pentru a facilita accesul părinților și al copiilor la această evaluare, conform graficului postat pe site-ul IȘJ Dâmbovița www.isj-db.ro și pe site-ul CJRAE Dâmbovița www.cjraedb.ro.
În evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor va fi implicat personalul de specialitate al
CJRAE Dâmbovița, precum și medici pediatri/de familie, care vor elibera avizele cu mențiunea ”Apt pentru înscrierea în învățământul primar”

ALEGEREA UNITĂȚII DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA CARE VA FI ÎNSCRIS UN COPILUL

Părinții pot opta astfel:

pentru înscriere la şcoala de circumscripţie:în această situaţie, toți copiii sunt înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată;
pentru înscriere la o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înmatriculat în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.
Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înmatriculat la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.

COMPLETAREA ȘI VALIDAREA CERERII DE ÎNSCRIERE

Se face la unitatea de învăţământ la care părintele/tutorele legal/reprezentantul legal solicită înscrierea copilului, în perioada prevăzută în calendarul inscrierii, în două moduri:

Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele solicită înscrierea copilului, zilnic, 8.00-18.00 (luni-joi), 8.00-17.00 (vineri).
Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online, dar după completarea acestora, părintele trebuie să meargă la unitatea de învăţământ în care solicită înscrierea copilului pentru validarea cererii.
ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE

Cerere-tip de înscriere;
Actul de identitate al părintelui/tutorelui legal- document original și fotocopie; părinții divorțați depun la înscriere și o copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului;
Certificatul de naştere al copilului- document original și fotocopie;
Copie a documentului prin care CJRAE comunică rezultatul pozitiv al evaluării psihosomatice a copilului (pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2020;
Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).
ETAPE DE COMPLETARE ȘI VALIDARE A CERERILOR

Prima etapă:

-In perioada 4 – 23 martie: completarea și validarea cererilor, de luni până vineri, zilnic, în intervalul orar 8.00-18.00 (luni-joi), 8.00-17.00 (vineri),

-1 aprilie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean a listei copiilor înmatriculați după prima etapă și a numărului de locuri rămase libere.

Etapa a doua:

– In perioada 23 – 30 aprilie: completarea și validarea cererilor de inscriere, pentru copiii care nu au fost cuprinși într-o unitate de învățământ în prima etapă de înscriere sau care nu au participat la aceasta. Cererile-tip de înscriere se completează și validează la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima dintre cele trei opțiuni exprimate în etapa a doua, doar la unitățile de învățământ care mai au locuri disponibile.

-7 mai: afişarea în unităţile de învăţământ a listei finale a copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.

INFORMAŢII PENTRU PĂRINȚI

Internet: site-ul IȘJ Dâmbovița isj-db.ro, secţiunea numită Înscrierea în învăţământul primar 2020.
Direct de la şcoli, cu ocazia Zilelor porţilor deschise. Fiecare unitate de învăţământ în care se constituie clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze acest eveniment public în intervalul 25 februarie – 9 martie.
De la unităţile de învăţământ preşcolar, în cadrul întâlnirilor pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor ficuprinşi, în anul şcolar 2020 – 2021, în învăţământul primar.
Telverde:poate fi apelat numărul 0800816245, în intervalul orar 8.00-18.00 (luni-joi), 8.00-14.00 (vineri).
Procedura de constituire a formațiunilor de studiu la clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2020-2021, este aplicabilă la nivel județean și este postată pe site-ul IȘJ Dâmbovița isj-db.ro, la secţiunea numită Înscrierea în învăţământul primar 2020.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*