September 29, 2020

Află măsurile aplicate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița

Începând cu data de 16.03.2020, timp de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii, ţara noastră se află în stare de urgenţă, în contextul răspândirii infecţiei cu COVID-19 (coronavirus). În urma instituirii stării de urgenţă, conform Decretului Nr. 195/16.03.2020, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa aplică următoarele măsuri:

– Cererile pentru acordarea beneficiilor şi prestaţiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică, la adresele de e-mail dgaspcdb@yahoo.com, dgaspcdb@gmail.com sau prin fax, la numerele 0245 614 623 (FAX COPII) şi 0245 611 915 (FAX ADULŢI);

– Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap şi atestatele de asistent maternal, eliberate de comisia pentru protecţia copilului, precum şi certificatele de încadrare în grad de handicap şi tip de handicap, eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a căror valabilitate expiră în perioada de urgenţă declarată, îşi prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă;

– Certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi licenţele serviciilor sociale, provizorii şi de funcţionare, a căror valabilitate expiră în perioada de urgenţă declarată, îşi prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă;

– Pe durata stării de urgență, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa sunt aplicate măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare (adrese de e-mail: dgaspcdb@yahoo.com, dgaspcdb@gmail.com, fax: 0245 614 623 – FAX COPII şi 0245 611 915 – FAX ADULŢI, numere de telefon: 0245 217 686 / 0245 614 615 – COPII, 0245 611 915 – ADULŢI, poştă: Str. I.C.Vissarion, nr.1, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa);

– Pe perioada stării de urgență, termenele legale stabilite pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa efectuează controale zilnice în centrele din subordinea instituţiei, pentru a monitoriza felul în care sunt aplicate măsurile impuse pe timpul stării de alertă, starea beneficiarilor, dar şi a salariaţilor.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa face apel la calmul, responsabilitatea, bunăvoinţa beneficiarilor/ însoţitorilor/ reprezentanţilor legali, a salariaţilor, a colaboratorilor, precum şi a tuturor cetăţenilor, pentru a trece cu bine de această perioadă apăsătoare. Igiena corectă şi grija pentru noi, dar şi pentru cei din jur, sunt esenţiale pentru a ne menţine starea de sănătate cât mai bună!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*