September 29, 2020

NOI ÎNDRUMĂRI PENTRU RESPECTAREA UNOR MĂSURI DE PREVENIRE A ÎMBOLNĂVIRII CU NOUL CORONAVIRUS (COVID-19)

????????????????????????????????????

1. La Cantina Socială a Arhiepiscopiei Târgoviștei se va servi masa în două serii (de la h. 12.00 – cca. 35 de persoane de la Protoieria Târgoviște Nord; de la h. 13.00 – cca. 35 de persoane de la Protoieria Târgoviște Sud) iar restul porțiilor vor fi livrate la domiciliul beneficiarilor;

2. Persoanele din administrație care lucrează cu numerar (casieri), vor lua măsuri suplimentare de protecție (mască, mănuși, substanțe dezinfectante);

3. În comunicarea dintre unitățile de cult (Centrul eparhial, Protoierii, parohii, mănăstiri), se vor folosi, în special, mijloacele on-line de comunicare (e-mail, whatsapp, SMS, telefon) limitându-se, pe cât posibil, transmiterea documentelor în formă tipărită;

4. Inspecțiile financiar-contabile și inspecțiile protopopilor la parohii vor fi suspendate, până la Duminica Tomii;

5. Slujbele ocazionale (Hram, Acatist, Canonul cel Mare, etc.) vor avea caracter strict limitat la nivelul parohiei, evitându-se invitarea preoților și credincioșilor din afara acesteia;

6. La slujbele de înmormântare, preotul va da îndrumări ca participarea să fie cât mai restrânsă (eventual, doar rudele apropiate);

7. La intrarea în instituții (Centrul eparhial și Protoierii) sunt amenajate locuri speciale pentru dezinfectare (gel dezinfectant, șervețele antibacteriene, covorașe îmbibate cu substanțe dezinfectante) fiind desemnată o persoană care să asigure dezinfectarea celor care pătrund în instituția respectivă;

8. La parohii, preoții desfășoară activitatea de comunicare cu familiile celor aflați în izolare și le asigură de sprijin din partea Bisericii. De asemenea, preoții identifică nevoile urgente ale acestora pentru a ajuta, prin orice mijloace, apelând și la ajutorul membrilor comunității respective, al autorităților locale, al grupurilor restrânse de voluntari (fie că este vorba de hrană caldă, produse igienico-sanitare, îmbrăcăminte, etc.). Totodată, Sectorul Social – filantropic al Arhiepiscopiei Târgoviștei menține legătura cu Direcția de Sănătate Publică și Prefectura Dâmbovița pentru a identifica persoanele aflate în izolare, punând la dispoziția preoților datele necesare în vederea ajutorării lor, coordonând această acțiune la nivelul întregii eparhii;

9. Sectorul Social – filantropic al Arhiepiscopiei Târgoviștei a identificat nevoile celor aflați în izolare în centrele Direcției de Asistență Socială Dâmbovița și continuă să ofere, pentru aceștia, produse de igienă personală. De asemenea, în baza protocolului de colaborare cu DGASPC Dâmbovița, vom interveni cu suport material (100 pachete de igienă personală) în toate centrele Direcției;

10. Centrele sociale din eparhie sunt sprijinite constant cu alimente și produse de îngrijire personală;

11. Asociația Centrul Diaconal Casa Creștină a Arhiepiscopiei Târgoviștei va pune la dispoziția copiilor 10 lecții de confecționare a decorațiunilor de Paști prin canalul de Youtube al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*