January 25, 2021

Geodezia română, mult mai săracă! Drum lin printre stele, prof. Dumitru Ghițău!

Azi, 30 martie 2020, a încetat din viață la vârsta de 83 de ani cel care a fost profesorul Dumitru Ghițău, titularul cursurilor de ”Geodezie” si ”Geodezie fizica si Gravimetrie” din anul 1970 până în 2001 la Facultatea de Geodezie a Universității Tehnice de Construcții București, bursier Humboldt și doctor inginer al Universității din Bonn(1970), Președinte al Uniunii Geodezilor din România de la înființare în 1990 până în 1996 și ulterior Președinte onorific al acesteia.

Este greu de descris uriașa personalitate a celui care a contribuit decisiv la dezvoltarea și modernizarea geodeziei românești. Multe generații de specialiști îi datorează celui care a fost profesorul Dumitru Ghițău cunoștințele primilor pași în carieră, deschiderea către nou și rigoarea în profesie. Pentru cei care l-au avut ca dascăl și îndrumător în carieră a devenit un exemplu de urmat indiferent de unde și la ce nivel și-au desfășurat activitatea. Vom avea mereu proaspăt în memorie felul în care profesorul a reușit ca ”Geodezia”, o materie bazată pe multă matematică, să devină accesibilă tuturor printr-o logică simplă cu referire la matematica de liceu și aducându-ne astfel lin pe un tărâm nou dar totodată binecunoscut.

A fost mentor și în activitatea practică având încredere în posibilitățile noastre ca studenți de a duce la capăt lucrări reale, folosite ulterior de beneficiari cu succes și devenind astfel experiențe de neuitat pentru noi. Revin ușor în memoria unora lucrările de urmărire a comportării în timp stabilității turbinelor din termocentrale, după cutremurul din 1977 sau lucrările geodezice la rețeaua de triangulație și nivelment de la Borșa la Vișeu care au fost realizate în totalitate de studenți sub atenta supraveghere a cadrelor didactice conduse de Profesorul Dumitru Ghițău. Aceste unice experiențe de viață ne-au dat încredere în noi ca specialiști și ne-au arătat că prin efort, rigoare și muncă susținută putem duce la bun sfârșit orice lucrare, oricât de complexă ar fi.

Domnul profesor Dumitru Ghițău va fi depus la Capela Bisericii din str. Nicolae Caranfil 58. Ceremonialul înmormântării va începe mâine, marți 31.03.2020, la ora 10:00, la Cimitirul Herăstrău, lângă Stația de Metrou Aurel Vlaicu.

Sincere condeleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Uniunea Geodezilor din România

Pentru aducere aminte am preluat din Revista construcțiilor 3/3/2019 (Din vol. Personalitati românești in constructii – autor Hristache Popescu)

Dumitru Ghițău s-a nascut la 21 octombrie 1936 in Galati.
A absolvit Institutul de Constructii Bucuresti – Sectia Geodezie in anul 1959.
Activitatea in invatamantul superior a inceput-o la Institutul de Constructii Bucuresti: asistent (1961 – 1966), sef de lucrari (1967 – 1970), conferentiar (1971 – 1982), profesor (1983 – 2002).
A fost titularul cursurilor Geodezie si Geodezie fizica si Gravimetrie incepand cu anul 1970.
Titlul de doctor inginer l-a obtinut la Universitatea din Bonn, in anul 1970, in urma stagiului de specializare efectuat intre anii 1968 – 1970.
Amintim ca a efectuat stagii de documentare la Stuttgart, Darmstadt si Karlsruhe.
Ca profesor universitar asociat, a participat la activitati didactice la Academia Militara din Bucuresti (1983-2001), Universitatea din Chisinau (1988-2001), Universitatea „Dunarea de Jos” din Galati (2001-2008), Universitatea „Transilvania” din Brasov (din anul 2003 – 2013).
A publicat numeroase lucrari din domeniu: carti, articole si comunicari stiintifice prezentate la diferite sesiuni din tara si strainatate.
Amintim cartile publicate: Geodezie – Triangulatie, Ed. Didactica si Pedagogica, 1972; Theory of the Earth’s Shape (coautor), Ed. Elsevier Science Publishers (1982), distinsa cu Premiul Academiei Romane „Gheorghe Murgoci”; Geodezie si Gravimetrie geodezica, Ed. Didactica si Pedagogica (1983); Prelucrarea masuratorilor geodezice, Ed. Topoexim (2009).
De asemenea, a publicat note de curs, multiplicate pentru studenti, la Universitatea „Transilvania”, Brasov; Geodezie matematica (2009), Geodezie fizica (2010).
De mentionat articolele publicate in revistele din strainatate si lucrarile publicate in volumele unor conferinte internationale de specialitate: Die Beschreibung der inneren Struktur der Erdkruste mittels hochgenauen gravimetrischen Messunge; Journées Luxembourgeoises de Géodynamique 82-eme session (1996); Present State andFuture Outline for Modernisation of the National Geodesic Network of Romania (coautor); Workshop on perspectives of Geodesy in South-East Europe, IUK Dubrovnik, May 2-6, 2000; Mitteilungen der geodätischen, Institute der Technischen Universität Graz, Folge 89, 2001; The Central Europe Regional Geodynamics Project, Cea de a XXI-a Adunare a Societatii Europene de Geofizica organizata la Haga, 1996 (coautor).
De subliniat ca a coordonat realizarea de contracte de cercetare tehnico-stiintifice cu cooperare internationala. A coordonat programul Determinari geodezice ale deplasarilor crustei in zone seismice din Romania si Germania si a participat la programul The Central Europe Regional Project – Cergop, cu participarea a 11 tari.
In invatamant, a fost prodecan al Facultatii de Cai Ferate, Drumuri Poduri si Geodezie (1976-1983), seful Catedrei de Geodezie, Topografie si Fotogrametrie (1983 – 1989) si a condus doctoranzi.
A fost organizatorul si presedintele Seminarului international (insotit de o expozitie internationala de instrumente geodezice) intitulat „GPS TECHNOLOGY APPLICATIONS”, organizat la Bucuresti, in colaborare si cu sprijin financiar, de catre National Oceanic and Atmospheric Administration – SUA.
Intre anii 1991 si 1996, a fost presedintele Uniunii Geodezilor din Romania.
Pentru activitatea sa stiintifica este ales membru corespondent al Comisiei Geodezice Germane al Academiei de Stiinte a Bavariei, Germania.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*