September 27, 2020

Liderul PSD Titu, Vlad Oprea! Panseluțe în oraș, prioritatea zilei la Titu

Bună ziua, dragi prieteni

Am participat, astăzi, la o conferință de presă în format online, a PSD Dâmbovița, pe subiecte care ne interesează, pe noi, la Titu.

În primul rând punem panseluțe în oraș. Cam asta e prioritatea zile, în condițiile în care o salariată a fabricii de confecții a fost depistată pozitiv cu Covid-19. Deși ieri am discutat cu reprezentanții societății (nu am reușit și cu prefectul județului ocupat să taie iarba pe domeniul de la noi din oraș), fabrica nu s-a închis. O să mai discut astăzi să vedem care este cea mai bună măsură pentru locuitorii orașului. Poate a terminat și prefectul cu iarba și răspunde cu soluții la această problemă.

Printre panseluțe, cred că se impun controale mult mai stricte la intrările în oraș. Văd că cetățenii din Titu înțeleg importanța distanțării sociale și stau acasă, dar toată ziua, orașul este tranzitat de locuitori ai comunelor din zonă. Nu mi se pare normal să nu existe controale, cu scop preventiv.
Cred că panseluțele mai puteau aștepta. Urgent este montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante pentru toate scările de bloc din Titu. Fac un apel de pe acum ca să înțelegeți că această măsură este în sprijinul dumneavoastră și trebuie respectate condiții de folosire pentru ca toți locatarii să poată să se apere împotriva virusului.

Am constatat și că sunt voci critice cu privire la implicarea noastră în sprijinirea persoanelor care nu pot să iasă din casă, la cumpărături, în condiții de siguranță. Dacă compartimentul social al primăriei își lua rolul în serios, nu mai era nevoie de noi. Vreau să clarific un lucru: Nu am oferit nimic din banii mei sau ai colegilor. Doar îi ajutăm la cumpărături, pe cei bătrâni sau bolnavi care nu trebuie expuși pericolului. Oamenii își plătesc singurii cumpărăturile. Facem un lucru normal în această perioadă. Ajutăm!

Vreau să vă mai spun și despre situația UPU. Am propus dotarea UPU cu aparatura pentru lupta cu Covid-19. Acest lucru însă nu a fost dorit și de UPU. Ei vor doar dezinfectanți, mânuși, mașină de spălat, în ideea că pacienții vor fi duși la Târgoviște. Nu știm cum vor evolua lucrurile și cred, în continuare, că era mai bine sa fim pregătiți. Totuși, mai multe cadre medicale mi-au solicitat sprijin pentru că vor să aibă o soluție pregătită pentru situația în care va fi nevoie să fie izolați de familii. Soluția poate fi Centrul Multifuncțional sau Baza Hagioaica. Voi discuta această prolemă la nivelul administrației locale. Trebuie să îi ajutăm pe medici, pentru că de ei depinde să ieșim cu bine din această criză.

Dragii mei, respectați măsurile impuse de autorități, pentru că sănătatea este cea mai importantă. Dacă aveți nevoie de ajutor, numărul de telefon este același 0767800900.

#StatiAcasă #pentruTitu

Vlad Oprea – președinte PSD Titu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*