September 25, 2020

Prefectura Dâmbovița! 2373 de persoane în izolare la domiciliu și 114 în carantină, în centre special amenajate

Astăzi, 30.03.2020, în județul Dâmbovița:

se află în izolare la domiciliu 2373 persoane asimptomatice
au ieșit din izolare la domiciliu 409 persoane
se află în carantină, în centrele special amenajate, 114 de persoane
au ieșit din carantină 39 persoane.
În ultimele 24 de ore, în județul Dâmbovița au fost constituite la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița 82 de patrule, dintre care 37 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”, care au acționat pentru verificarea respectării măsurii de autoizolare la domiciliu. De asemenea, au fost efectuate 4 însoțiri către centrele de carantină,de către polițiști și jandarmi.

În urma activităților desfășurate, au fost verificate 970 de persoane, pentru respectarea măsurii de izolare la domiciliu. De asemenea, pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației (Ordonanța militară 3/2020), au fost aplicate 217 sancțiuni în valoare totală de 113.100 lei.

De asemenea, în ultimele 24 ore, polițiștii locali au legitimat 128 de persoane și au efectuat 5 filtre auto. Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1800 lei, pentru nerespectarea Ordonanței militare nr. 3/2020.

Precizăm că, în urma unui control efectuat la o societate comercială, de pe raza Municipiului Târgoviște, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor peste 550 de litri de detergenți și dezinfectanți. Din cercetări a reieșit că societatea comercială ar fi achiziționat produse pe care ulterior le-ar fi ambalat în alte peturi și reetichetat. Astfel, a fost întocmit un dosar penal și se efectuează cercetări pentru nerespectarea prevederilor Legii 84/1998 privind protecția mărcilor și indicațiilor geografice, cât și pentru încălcarea prevederilor art. 357 din Codul Penal, respectiv “falsificarea sau substituirea de alimente ori produse”.

Polițiștii din Dâmbovița, împreună cu jandarmii, polițiștii locali și militarii din cadrul M.Ap.N, continuă să desfășoare activități pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, având ca scop respectarea măsurilor dispuse prin Ordonanța militară nr. 3/2020.

Totodată menționăm că, pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică există algoritmul de testare pentru COVID-19, internare si externare, actualizat la data de 27.03.2020.

Au fost înregistrate, în total, 346 apeluri (28 astăzi) la numărul de telefon mobil 0730.013381, pus la dispoziție în cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița.

Menționăm că toate informațiile referitoare la cazurile de persoane infectate cu COVID-19 sunt comunicate de către Grupul de Comunicare Strategică.

Pentru o informare corectă puteți să accesați și platforma www.stirioficiale.ro.

Reamintim cetățenilor județului Dâmbovița că toate instituțiile din sistemul de siguranță și ordine publică, cele din sistemul medical precum și autoritățile publice județene și locale sunt la datorie și acționează pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor și în scopul limitării și răspândirii infecției cu noul Coronavirus.

Alte date de interes public și măsuri adoptate vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

CENTRUL JUDEȚEAN

DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ

AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*