September 30, 2020

PREMIERĂ ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ: ANGAJAȚII MINSTERULUI FONDURILOR EUROPENE MERG ÎN SPITALELE COVID19 PENTRU A AJUTA MEDICII SĂ ACCESEZE MAI RAPID FINANȚĂRILE

Comunicat de presă
PREMIERĂ ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ: ANGAJAȚII MINSTERULUI FONDURILOR EUROPENE MERG ÎN SPITALELE COVID19 PENTRU A AJUTA MEDICII SĂ ACCESEZE MAI RAPID FINANȚĂRILE
• Spitalele pot deconta cheltuielile eligibile începând cu 1 februarie, valoarea maximă a fiecărui proiect fiind de 45 milioane de euro
• O altă premieră o reprezintă rapiditatea cu care au fost puse la dispoziția beneficiarilor instrumente noi de informare de către MFE

Pentru facilitarea accesării cât mai rapide a celor 350 de milioane de euro puse la dispoziția spitalelor din rețeaua COVID-19, angajații Ministerului Fondurilor Europene vor oferi sprijin informatic la fața locului și în sistem videoconferință, astfel încât managerii spitalelor să depună rapid proiectele în aplicația informatică MySMIS prin care sunt gestionate cererile de finanțare. Inițiativa, o premieră în administrația publică, vine ca urmare a propunerii funcționarilor ministerului care vor astfel să salveze timp prețios pentru medici.
„La data promisă, adică pe 15 aprilie, am lansat în dezbatere publică Ghidul care reglementează în cel mai scurt timp posibil modul de acordare a finanțărilor pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție pentru spitalele din rețeaua COVID-19. Unitățile spitalicești pot deconta inclusiv achizițiile făcute începând cu data de 1 februarie 2020, valoarea maximă a unui proiect fiind de 45 milioane de euro”, a declarat ministrul Marcel Boloș. „În intervalul 21-24 aprilie toate unitățile spitalicești prevăzute în Ordinul Ministerului Sănătății, începând cu zonele critice ale țării, vor fi contactate prin videoconferință de echipe mixte de experți pentru evaluarea nevoilor de asistență în utilizarea sistemului informatic MySMIS în care se încarcă proiectele. Oriunde există solicitări exprese și autoritățile permit accesul, angajații Ministerului se vor deplasa fizic pentru acordarea suportului tehnic. Ne asigurăm astfel că proiectele pot fi depuse repede și medicii sunt concentrați să salveze vieți!”
Suplimentar, reprezentanții spitalelor pot adresa întrebări lămuritoare la email covid19.sanatate@fonduri-ue.ro sau direct din formularul de pe pagina http://mfe.gov.ro/. Echipa formată din reprezentanți ai MFE prin Autoritatea de Management Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și ai Ministerului Sănătății răspunde în maxim 24 de ore solicitărilor. Până în prezent au fost primite peste 50 de solicitări de la unități spitalicești din întreaga țară.

Amplu proces de digitalizare a aplicației MySMIS care gestionează 2 milioane de documente și finanțări de 31 miliarde de euro:
MySMIS este aplicația informatică prin care se depun, se evaluează și se implementează proiectele finanțate din fondurile europene structurale și de investiții, utilizarea sistemului fiind obligatorie atât pentru solicitanții de finanțări cât și pentru autoritățile de management, conform prevederilor Regulamentului UE nr. 1303/2013.
În prezent, în MySMIS sunt înregistrați 29.095 utilizatori care au încărcat peste 2.033.650 de documente începând cu anul 2016. La nivel național au fost contractate în total 8.324 de proiecte cu bugete în valoare totală de 30,91 miliarde euro, cu o cofinanțare europeană de 24,99 miliarde euro.
În premieră, Ministerul Fondurilor Europene pune la dispoziția publicului detalii în timp real și reprezentări grafice privind stadiul absorbției, aici: www.fonduri-ue.ro/statistici, precum și un sistem de tip cloud pentru toți angajații care au optat pentru telemuncă.
„Presiunea cauzată de pandemia actuală și de perspectivele viitoarei economii digitale ne-a ajutat să începem probabil cel mai amplu proces de transparentizare și de debirocratizare a sistemului informatic din minister”, afirmă Marcel Boloș. „Una dintre prioritățile asumate este simplificarea procedurilor și reducerea semnificativă a utilizării documentelor în format tipărit pentru a ușura atât munca beneficiarilor, cât și pentru a facilita evaluarea și implementarea proiectelor”.
Toate informările, deciziile și noutățile ce privesc beneficiarii fondurilor europene sunt publicate în secțiunea mfe.gov.ro/covid-19.

Direcția de Comunicare

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*