November 29, 2020

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan! Stadionul Eugen Popescu și Șoseaua de Centură vor fi finalizate!

Cele 2 proiecte majore de investiții de la nivelul Municipiului Târgoviște, Stadionul Eugen Popescu și Șoseaua de Centură, vor fi finalizate ! Asta ne asigură Primarul Daniel Cristian Stan, cu mențiunea că toate disponibilitățile financiare vor fi direcționate către Stadionul Eugen Popescu, unde ritmul de lucru, începând cu luna viitoare, va fi unul nemaintalnit !

“Dacă lucrurile merg așa cum anticipez eu, de luna viitoare, la Stadionul Eugen Popescu vom avea un ritm de lucru cum n-a mai existat până acum ! Cineva îmi dădea exemplu Aradul, dar în Arad se lucrează de 6 ani la stadion. Sigur că se fac, dar au început mai devreme ! Dacă am fi avut și noi o disponibilitate financiară, măcar un proiect mai din timp, probabil că eram într-un stadiu mai avansat ! Îi asigur pe targoviisteni că voi face tot ceea ce pot pentru a finaliza cât mai rapid acest stadion ! Așa cum le demonstram în momentul de fața că acel proiect blestemat privind Centura Municipiului Târgoviște se face ! Și am văzut, la sfârșitul săptămânii trecute,peste 6000 de tone de asfalt turnate în 2 zile și jumătate pe Calea Ialomitei și Calea București, asfalt turnat în 2 straturi, primul tronson important de pe Centura Municipiului Târgoviște, care este finalizat, se lucrează la spatiile verzi, săptămână aceasta o să-l și marcam și-o să vedeți un drum cu adevart modern, că, la un moment dat, erau vreo 15 utilaje care lucrau și iată că vom reuși să facem acest lucru. Așa cum vom termina, luna aceasta, și podul către Aninoasa și mai închidem un subiect, unde, iarăși, de zeci de ani, podul acela a constituit o încercare pentru șoferii care intrau în zona Dedeman. Până la sfârșitul verii, primul sens de la pasajul rutier de la Petru Cercel va fi gata, iar, până la sfârșitul anului, cu ajutorul lui Dumnezeu, și celalalt sens, pentru că nu mai avem atât de multe lucrări. Acum se mai lucrează la complexul de piloni care sprijină grinzile, s-au comandat deja grinzile, acum se face armare, se toarnă placa de suprabetonare, după aceea se face hidroizolația și se toarnă asfalt. Repet, primul sens, spre sfârșitul verii, până la sfârșitul anului, cel de-al 2 lea sens. De asemenea, am fost să văd lucrările de la podul Teis, unde mai sunt 2 pile de pod de finalizat și-acolo vor veni grinzile, deci, toate astea, se întâmplă în Municipiul Târgoviște în plină pandemie, iar unii susțin că, de fapt, nu știm să ne facem treaba. Luna viitoare va fi asfaltată integral strada Petru Cercel, va fi asfaltată strada Laminorului și cred că, de luna aceasta, va fi asfaltată și strada Magrini. Mai rămân porțiunile care vizează drumul nou, unde deja se lucrează, Cornel Popa, pe Mihai Bravu, în cadrul unui proiect pe care îl ducem până la capăt..Sursele financiare pe care le vom avea, de acum înainte, vor fi direcționate către stadionul Eugen Popescu. În contextul în care avem un minus de 12 milioane lei la buget, ne-a mai luat și Gurvernul , ne a băgat mâna în buzunar și ne-a luat 220.000 lei, sper să n-o facă și luna aceasta“, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, la emisiunea Riposta !, la Columna TV Târgoviște.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*