September 27, 2020

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan! Nu-mi este teamă de nimeni!

Primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, nu-i este teamă de examenul electoral al alegerilor locale, bazandu-se pe munca depusă în fiecare zi și pe nenumăratele proiecte derulate pentru modernizarea fostei cetăți de Scaun a Tarii Românești.

“Eu cred că ingredientele victoriei sunt altele ! Ingredientele sunt reprezentate de munca asta susținută, de zi cu zi, de proiectele care se implementează în Târgoviște, de modul în care interacționez cu târgoviștenii și de modul în care încerc să găsesc soluții la problemele pe care le semnalează. Eu cred că aici se rezolvă o ecuație la alegerile locale. Nu-mi este teamă de nimeni ! Nu vreau să par lipsit de modestie, dar cred în forța faptelor și în activitatea pe care am depus-o zi de zi, sâmbăta, duminica, am încercat să rezolv, cât am putut eu, problemele târgoviștenilor. ! Nu știu dacă am făcut lucruri extraordinare, dar, în orice caz, am fost de buna credință și am făcut tot ce am putut eu să fac, atât cât m-am priceput, cu cunoștințele pe care le am eu, cu experiență pe care o am, astfel încât acest oraș să devină, încet încet, un oraș modern și veți vedea că, în următoarele luni, multe proiecte vor ajunge la final. Proiecte importante și orașul nostru se schimbă încet – încet și cred că acest lucru este cel mai important. Nimeni nu ia investițiile acasă, aceste investiții rămân pentru acest oraș, modificările care se produc sunt ireversibilie și de natură să îmbunătățească climatul public urban din Târgoviște. Acesta este lucrul cel mai important și să ai sentimentul datoriei împlinite, pentru că, la un moment dat, iți dai seama că tot ceea ce contează este ceea ce rămâne în urma ta. N-am făcut niciodată nimic intenționat, de natura să prejudicieze Târgoviștea sau vreun târgoviștean. Sigur că, poate, se puteau face mai multe sau n-am făcut exact ce așteptau toții de la mine sau n-am întrunit toate sufragiile și n-am atins un nivel de satisfacție de sută la sută, dar, în orice caz, am făcut tot ceea ce am putut să fac. Au fost și mulți factori ce nu au depins de voință mea, însă am încercat să surmontez toate aceste piedici, obstacole, unele obiective, altele ridicate în mod articial, pentru că, pentru unii, e mai important interesul politic de moment în comparație cu interesul public, din păcate !”, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*