September 20, 2020

Altarul Culorilor și Magia Muzicii! Tabăra de Pictură și concert de tangouri, la Târgoviște!

Chiar dacă ne aflăm într-o perioadă mai dificilă, în care este recomandată izolarea și în care activitățile culturale sunt desfășurate cu multe precauții, am hotărât să continuăm proiectul inițiat acum trei
ani, organizarea unei tabere de pictură în vechea cetate de scaun a Țării Românești. Astfel, sub titlul “Altarul culorilor”, în perioada 19 – 26 iulie 2020, la Târgovişte, se va desfăşura cea de-a IV-a ediţie a Taberei de Pictură organizată de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.Pictura este un mijloc de expresie a sensibilității artistice, este o formă de apropiere de ceea ce este divin în lume. Timp de o săptămână,
Târgoviştea va fi loc de întâlnire şi de creaţie pentru nouă artişti din țară. Pe parcursul celor șapte zile, aceștia au ocazia să descopere frumusețile locale, creativitatea lor fiind provocată de multitudinea de
repere istorice aflate la Târgoviște și în județ. Marți, 21 iulie 2020, pictorii vor fi prezenți la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, unde vor găsi surse de inspirație pentru arta lor. Lucrările realizate în cadrul
taberei vor rămâne în patrimoniul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
Deschiderea taberei va avea loc luni, 20 iulie 2020, la ora 11:00, la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.
Vernisajul expoziţiei cu lucrările artiştilor participanţi se va desfăşura sâmbătă, 25 iulie 2020, începând cu ora 18:00, tot la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.
După vernisaj propunem publicului o întâlnire cu un alt gen de artă, muzica, în cadrul unui concert susținut de artiști ai Orchestrei Simfonice „Muntenia”, intitulat „Magia muzicii”. Participanții se vor
bucura de o seară minunată, programul propunând o întâlnire cu tangouri celebre.
Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile, respectându-se măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus Sars-CoV-2.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*