September 26, 2020

COVID-19, Dâmbovița! 68 de decese și 2043 de cazuri confirmate!

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov-2.

Au fost organizate 18 acțiuni punctuale la care au participat 463 de polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița, polițiști locali și jandarmi.

Astfel, au fost verificate 192 de obiective/locații și au fost legitimate peste 1.009 persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 104 autovehicule, dintre care 56 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8.300 lei, dintre care 15 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală impuse, celelalte fiind aplicate pentru abateri de altă natură.

De asemenea, cetățenii au primit măști de la polițiști și sfaturi pentru adoptarea unor masuri de protecție individuală.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritățile tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Astăzi, conform DSP Dâmbovița:

Persoane confirmate cu COVID-19: 2.043 (51 persoane astăzi)
Persoane vindecate, în total: 560
Persoane decedate de la debutul pandemiei: 68
Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 611
Persoane aflate în izolare la domiciliu : 97

Reprezentanții ISU “Basarab I” Dâmbovița au efectuat 18 misiuni privind transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești, respectiv misiuni pentru decontaminarea tehnicii și a personalului care a participat la acțiunile de transport. De asemenea, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat 45 de misiuni privind transportul probelor biologice și al persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile privind distanțarea fizică precum și cele privind obligativitatea purtării măștii de protecție, în scopul prevenirii și răspândirii noului tip de coronavirus.

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*