September 23, 2020

Liderul ALDE, Ionel Petre, atac la Guvernul PNL! Chiar vreți să ingropați HoReCa?!

De câteva zile stăm cu ochii pe tv/internet pentru a afla decizia autorităților cu privire la alte restricții. Am primit și rezultatul, care ne-a lăsat, din nou, fără cuvinte…

Nu putem spune la restaurante, pentru că tot închise rămân, deci, la terase trebuie să se stingă luminile la ora 23! Ce legătură are ora de “stingere” cu virusul care ne-a dat viața peste cap? După ora 23 are coronavirusul program de acțiune sau cum? De unde această decizie aberantă?

Se pare că autoritățile acționează, din nou, în umbra coronavirusului doar pentru a ataca diverse afaceri ale unor “prieteni”… Dacă ținta erau cluburile de pe litoral, nu era mai simplu să mergeți acolo și să luați măsurile legale, respectiv să aplicați sancțiunile conform legislației în vigoare? Ați făcut asta? Nu! Vă temeți să vă asumați rolul de autoritate (care ar trebui să fie competentă) și să vă faceți treaba ca la carte că na… mai apare câte o “intervenție” și se pierd niște hârtii pe drum.

De ce trebuie să vă bateți joc nu doar de antreprenorii din domeniu, care oricum sunt extrem de afectați de situația pandemică, ci și de cetățenii care nu au prea multe posibilități de relaxare în această perioadă stresantă din toate punctele de vedere?

Și la terase erau reguli clare care se respectau, în mare parte. De ce alte restricții în acest domeniu? Chiar vreți să îngropați HoReCa?

Nu ar fi mai simplu să sprijiniți populația în vederea respectării regulilor și să educați în acest sens, decât să mai găsiți niste idei de restricții care par din ce în ce mai aberante?

Mai gândiți și ziua, că noaptea trebuie sa respectăm niste restricții…

Ionel Petre – Preşedinte ALDE Dâmboviţa

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*