September 29, 2020

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan! Mesaj cu ocazia deschiderii noului an școlar!

Un gând aparte pentru toți cei care, astăzi, în condiții absolut speciale, încep anul școlar. O spun fără rezerve: am un infinit respect și o uriașă recunoștință pentru absolut toți, copii, părinți, educatori, învățători, profesori.

Dacă cineva ne-ar fi spus, vreodată, că educația presupune sacrificii, am fi înțeles prin asta cel mult un slogan metaforic de viață. Acum, lucrul ăsta se traduce în mod concret prin acțiunile noastre. E irelevant să vă vorbesc eu, acum, despre importanța școlii, pentru că prezența voastră fizică, la școală, astăzi, e imaginea perfectă. E inutil să vă vorbesc despre carte, când simplul fapt că ați pășit în clase e un pariu câștigat.

Mai departe, sunt convins că fiecare își va asuma cu responsabilitate și cu vocație rolul său: copii, cadre didactice, părinți.

La fel cum noi ne-am asumat, la fel de responsabili, rolul nostru:

autorizații sanitare pentru TOATE unitățile de învățământ;

avem autorizații ISU la aproximativ 90% dintre unitățile de învățământ, mai puțin cele la care se lucreaza la obtinerea acestora / suntem printre puținii din țară cu această situație foarte bună;

am asigurat tuturor unităților de învățământ bugete pentru începerea anului școlar / bugetul total este de 4.117.000 lei (care poate fi angajat) / chiar și grădinițele au bugete în jur de 100.000 lei fiecare;

avem investiții FĂRĂ PRECEDENT în unitățile de învățământ din Târgoviște: 14 proiecte = 120.000.000 lei.

Aceasta este relația corectă între administrație și educație, nu vorbe pe hârtie.

Vă doresc tuturor mult, mult succes în noul an școlar! Să întoarceți în favoarea voastră toate eventualele greutăți și să-l faceți de excepție prin rezultate!

Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*