June 16, 2021

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan! Mesaj de Ziua Sfinxului!

În fiecare an, pe 28 noiembrie, sărbătorim ziua Sfinxului.

Legendele spun că, pe 28 noiembrie, la ora 16:45 fix, soarele se întâlnește cu Sfinxul din munții Bucegi și formează o piramidă de energie și lumină. Sute de oameni, din toate colțurile lumii, se întâlnesc pentru a admira acest fenomen care se petrece în jurul unuia dintre cele mai frumoase monumente naturale din țara noastră.

De mii de ani, Sfinxul ne veghează din înălțimile Bucegilor, iar aura care o aruncă peste județul nostru este încă un motiv de mândrie, dar și o oportunitate pentru a face cunoscute frumusețile naturale dâmboviţene.

Avem atât de multe de arătat lumii, iar noi avem obligația să facem tot ceea ce ține de noi pentru a le promova. S-au făcut primii pași! Viitoarea Stațiune Peștera-Padina este un punct de plecare, dar și o poartă deschisă tuturor celor care vor să descopere munții noștri!

Sfinxul nu este doar un reper natural!

Este un mesaj pentru noi toți care ne transmite că doar lucrurile frumoase și bune reușesc să treacă peste mii de ani.

De aceea, suntem datori să găsim o cale comună pentru a ne uni în ceea ce înseamnă binele comun. Depinde doar de noi!

Corneliu Ștefan – Președintele Consiliului Județean Dâmbovița

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*