June 19, 2021

Claudia Gilia, la final de mandat de parlamentar! Mulțumesc dâmbovițenilor!

Punct..și…de la capăt

Se încheie mandatul meu de deputat pe care îl exercit din anul 2017.

Nu mi-am propus să fac o evaluare statistică a activităților desfășurate (ele pot fi găsite cu ușurință pe site-ul Camerei Deputaților), pentru că cifrele nu arată întotdeauna eforturile și responsabilitățile pe care le-ai făcut/asumat în timp.

Pentru mine, omul care venea de la catedră și, pentru care, teoria politică era esența, practica parlamentară a reprezentat o adevărată provocare. Și, încă o dată s-a dovedit că, de la teorie la practică…calea este lungă și anevoioasă.

Mandatul pe care dâmbovițenii mi l-au încredințat în urma alegerilor din 2016 m-a onorat și responsabilizat. Ca membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități, precum și în Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării am contribuit la adoptarea unor legi care au schimbat în bine viața românilor. Întotdeauna însă, este loc de mai bine.

A fi parlamentar nu înseamnă doar să faci legi bune, ci mai ales să fii vocea oamenilor, să îi asculți, să le știi problemele și să faci tot ce îți stă în putință pentru a le rezolva.

Parlamentarismul este pus la grea încercare în contextul actual. Este nevoie de respectarea cu strictețe a principiilor și valorilor care definesc democrația și suveranitatea poporului. De aceea, voi continua să contribui prin studiile, analizele și expertiza mea la îmbunătățirea legislației în materie electorală, în materia respectării drepturilor și libertăților fundamentale și a exercițiului puterii.

MULȚUMESC dâmbovițenilor care au dat sens mandatului meu parlamentar!

MULȚUMESC colegilor mei din Partidul Social Democrat alături de care am realizat lucruri deosebite pentru comunitatea dâmbovițeană!

MULȚUMESC reprezentanților presei dâmbovițene care au informat publicul cu promptitudine și corectitudine cu privire la activitățile și acțiunile întreprinse de mine în acești ani!

Activitatea mea în slujba dâmbovițenilor va continua, chiar dacă va îmbrăca alte forme.

Claudia Gilia- Vicepreședinte PSD Dâmbovița și Președinte OFSD Dâmbovița

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*