April 14, 2021

PSD Dâmbovița acuză! Continuă bătaia de joc a PNL asupra cetățenilor acestui județ!

Bătaia de joc a PNL Dâmbovița la adresa cetățenilor acestui județ continuă, iar micimea caracterului de așa-ziși oameni politici care mimează interesul pentru binele comunităților lor îi trădează oriunde s-ar afla.

Cel mai elocvent exemplu este cel al comunei Cojasca. De 4 luni, consilierii locali ai PNL, în iresponsabilitatea lor, au refuzat să se prezinte la ședințele Consiliului Local.

Ca urmare, Prefectura Dâmbovița a solicitat dizolvarea consiliului.

Este incredibilă situația în care se află acum comuna Cojasca! Din cauza consilierilor locali ai PNL, comuna nu va avea un buget aprobat pentru anul acesta, proiectele de investiții sunt blocate total neavând cine să le voteze și, la fel de grav, cheltuielile pentru organizarea altor alegeri vor fi achitate de toți cetățenii comunei din taxele și impozitele pe care aceștia le plătesc.

Situația de la Cojasca nu este însă unică! Se pare că vor adopta aceeași tactică de blocare a consililor locale în mai multe localități doar pentru a-și satisface orgoliile politice.

Este revoltător faptul că voința cetățenilor și votul acestora nu sunt respectate de liberalii dâmbovițeni, dar acest lucru le este scris în ADN-ul politic: oamenii nu contează, interesele lor politice sunt mai importante.

PSD Dâmbovița

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*