July 29, 2021

Jandarmeria Dâmbovița! Măsuri de Ordine Publică la meciurile de fotbal din Liga a 3-a!

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării următoarelor meciuri de fotbal:

– CSM Flacăra Moreni – ACS Unirea Bascov, etapa a XI-a, liga a III-a, vineri, 12 martie a.c., începând cu ora 15.00, pe Stadionul „Flacăra” din muncipiul Moreni;

– AFC Pucioasa – ACSO Filiași, etapa a XI-a, liga a III-a, sâmbătă, 13 martie a.c., începând cu ora 15.00, pe Stadionul „Dumitru Tică Popescu” din orașul Pucioasa.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locurilor de desfăşurare a partidelor de fotbal pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciurilor, chiar dacă acestea se vor desfășura fără spectatori, în contextul pandemiei de Covid-19.

Totodată, adresăm organizatorilor, staff-urilor auxiliare celor patru echipe, precum și suporterilor care și-au exprimat intenția de a se aduna în zona arenelor sportive pentru a-și încuraja echipele favorite, următoarele recomandări preventive:

  • să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
  • să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul autorităților, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112;
  • să respecte normele de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*