April 17, 2021

Jandarmeria Dâmbovița! Acțiuni de verificare a măsurilor adoptate pe timpul stării de alertă!

Jandarmii dâmbovițeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorităţi în contextul pandemiei de Covid-19.

În perioada 8 – 14 martie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu polițiștii au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, terase, pieţe, parcuri şi în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării normelor de protecție sanitară. De asemenea, au continuat și verificările pentru respectarea măsurii privind circulația persoanelor după ora 23:00, respectiv intervalul orar 22:00-5:00 începând cu data de 14 martie a.c.

Au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.100 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în special nepurtarea măștii de protecție.

Acţiunile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni contravenționale, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate pe timpul stării de alertă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*