May 14, 2021

Comisar șef Ion Nuță! Noul șef al Serviciului de Ordine Publică al IJP Dâmbovița!

Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este împuternicit să comunice următoarele:

Prin dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, începând cu data de astăzi, 15 aprilie, domnul comisar șef de poliție Nuță Ion  a fost împuternicit, pentru o perioadă de 6 luni, să exercite atribuțiile Șefului Serviciului Ordine Publică.

Acesta este absolvent al Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și începând cu anul 2003 până în anul 2009, a desfășurat activități de investigare a infracțiunilor contra patrimoniului și pe linie de violență, fiind încadrat la Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște.

În perioada 2009-2014, ofițerul de poliție a fost Șeful Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, iar în următorii doi ani a fost Șeful Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște.

În cursul anului 2016, acesta a fost numit Șeful Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, până în anul 2020. Ulterior, domnul comisar șef de poliție Nuță Ion a fost împuternicit Adjunct pe linie de investigații criminale al Șefului Poliției Municipiului Târgoviște.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*