May 14, 2021

Consiliul Județean Dâmbovița! Construcția podului de la Mircea Voda, în curs de desfășurare!

Sunt în plină derulare activitățile de montare a celor 8 grinzi de beton armat la podul pe DJ 722, la Mircea Vodă, comuna Sălcioara, urmând a fi executată cofrarea, montarea armăturii și turnarea plăcii de suprabetonare.

Președintele Corneliu Ștefan, însoțit de administratorul public al județului, Cristian Avanu, specialiști din partea Direcției Tehnice, precum și de reprezentanții administrației publice locale din comuna Sălcioara, a făcut o vizită pe șantier pentru a vedea care este stadiul acestui proiect.

Până în prezent s-au făcut lucrări de deviere a cursului de apă, infrastructurile podului (constând în realizarea celor 2 culee) și varianta provizorie privind circulația pietonală.

Podul are lungimea de 23,50 m și o deschidere de 18,20 m, lățimea carosabilului fiind proiectată la 7,80 m, iar cea a trotuarelor la 2 x 1,50 m.

Ordinul de începere a lucrărilor de execuție s-a emis în luna februarie 2021, iar constructorul estimează că le va finaliza în luna iunie a anului curent.

Realizarea podului urmărește ca el să aibă capacitatea de a corespunde condițiilor hidrologice privind asigurarea curgerii debitelor și a condițiilor impuse de trafic, corespunzătoare clasei E de încărcare.

Valoarea acestei investiții este de 1.824.331,44 lei, ea acoperind și cheltuielile de proiectare și asistență tehnică, alături de lucrările de execuție propriu-zisă a proiectului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*